Ferrari** trăiește

Ferrari** trăiește
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tot răul spre bine, ar putea gândi cei de la Ferrari. După teribilul accident al lui Massa, echipa campioană mondială la constructori a strâns rândurile și a obținut cele mai bune rezultate din acest sezon.
Kimi Raikkonen a terminat două curse consecutive pe podium, iar ieri a urcat chiar pe prima treaptă la Spa. Rezultatele vin, paradoxal, în momentul în care Ferrari a renunțat să mai dezvolte monopostul din acest an. Pe legendarul circuit belgian a fost din nou spectacol. Raikkonen a demonstrat, în sfârșit, cât de util este sistemul KERS, care folosește la accelerare energia acumulată din frânări. Problemele lui Button, blocat pe grilă, l-au forțat pe Kimi să o ia „pe arătură” pentru a-l ocoli, dar schema i-a ieșit la țanc, depășind în prima curbă până pe locul al doilea! Mulți spun că astfel a trișat. Raikkonen și-a văzut de treabă și a folosit la maximum și incidentul următor din primul tur. Patru piloți au fost nevoiți să abandoneze, printre care campionul mondial Lewis Hamilton și (încă) favoritul la titlu în 2009, Jenson Button. Raikkonen a profitat de intrarea safety-car-ului, a ținut lângă liderul Fisichella și apoi, la eliberarea pistei, a folosit din nou sistemul KERS, depășindu-l și pe pilotul plecat din pole-position. „N-am avut cei mai buni timpi pe tur, dar am reușit să-i ținem pe toți în spate”, a recunoscut Raikkonen la final. 44 de tururi l-a avut în umbra lui pe Fisichella, inclusiv la intrările la boxe.
Istorie pentru Force India

Pilotul Force India n-a rămas niciodată la mai mult de două secunde de lider, dar s-a mulțumit și cu locul al doilea, fiind oricum primele puncte din istoria echipei sale. Urmăritorii lui Button la general, Vettel și Barrichello, au mai făcut un pas mic, dar sigur, spre lider, intrând în puncte.

25 de etape trecuseră de când Raikkonen nu mai câștigase o cursă, din aprilie 2008 în Spania

Ferrari a ocupat și primul, și ultimul loc, acesta revenindu-i din nou lui Badoer

Vettel a avut cel mai rapid tur, al 38-lea, cu 1m47,263s
 

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A vorbit și cu băieții, i-a pregătit”
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii susţin o ipoteză şocantă: “A…
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
Selecționerul Ciprului nu s-a ferit de cuvinte! Ce a spus despre România, la câteva minute după meci
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade în 24 de ore. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade în 24 de ore. ANM…
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
E nevoie să echilibrezi roțile de fiecare dată când schimbi anvelopele de sezon?
E nevoie să echilibrezi roțile de fiecare dată când schimbi anvelopele de sezon?
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×